Recunoştinţa faţă de Dumnezeu alungă descurajarea, tristeţea și ne readuce curajul şi veselia. Am fi cu toţii mult mai fericiţi dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu mai des!

În vremea încercărilor, mulţi sunt deprimaţi şi se plâng. Însă trebuie să înţelegem că Domnul îngăduie uneori nenorocirea şi suferinţa nu pentru că ne-a uitat sau vrea să ne pedepsească. Nu! Le îngăduie ca leac amar, dar de trebuinţă, vindecându-ne de mândrie, lipsă a seriozităţii, autosuficienţă, iubire de sine şi multe alte patimi.

Nu trebuie să aducem mulţumire ca pe o simplă datorie faţă de Dumnezeu, ci mai degrabă ca pe ceva care ar trebui să izvorască firesc din adâncul inimii noastre. Aşa cum soarele nu are nevoie de floarea soarelui, ci mai degrabă floarea soarelui are nevoie de soare ca să o încălzească cu razele lui, tot aşa Dumnezeu nu are nevoie de recunoştinţa noastră, ci sufletul nostru are nevoie de Dumnezeu de la Care îşi primeşte sănătatea şi puterea.

Pe de altă parte, aducându-ne aminte să-I mulţumim lui Dumnezeu, ne ajutăm. Recunoştinţa este asemenea florii soarelui, ce îşi întoarce capul spre soare. Cu adevărat, atunci când ne aducem aminte cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de multe sunt binecuvântările Lui materiale şi duhovniceşti, aceste gânduri ne luminează raţiunea şi ne ajută să vedem clar scopul existenţei noastre pământeşti.

Aceasta ne îngăduie să deosebim între ce este important şi ce este lipsit de importanţă, ceea ce ar trebui să fie obiectivul nostru principal şi ceea ce este secundar. Mai mult, recunoştinţa faţă de Dumnezeu risipeşte descurajarea, împuţinează tristeţea, ne readuce curajul şi veselia. Am fi cu toţii mult mai fericiţi dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu mai des!

Aşadar, să ne aducem aminte în fiecare zi, şi mai ales duminica să-I mulţumim Ziditorului şi Mântuitorului nostru. Această lucrare va fi un leac minunat pentru sufletul nostru!
020

Loading...